
Spune NU violenței în școli!
În cadrul proiectului ”Spune NU violenței în școli!” în perioada 01.07-04.07.2025, Inspectoratul Școlar Județean Prahova organizează sesiuni de instruire pentru profesori, consilieri școlari și mediatori.
La aceste sesiuni participă ca invitați, dar și în calitate de parteneri în activitatea de implementare a Planului Local Teritorial de Prevenire a Violenței Școlare și reprezentanții Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Prahova și cei ai Inspectoratului Județean de Poliție Prahova – Biroul de Siguranță Școlară.
La aceste sesiuni de instruire, participanții descoperă metode prin care pot fi identificate, prevenite și gestionate situațiile de violență/ bullying care se pot petrece în unitățile școlare, modalitatea de intervenție precum și colaborarea interinstituțională în soluționarea unor astfel de situații.

