- 1 iulie 2011 -

În data de 1 iulie 2011, D.G.A.S.P.C. Prahova a organizat acţiunea ,,Ziua porţilor deschise”, eveniment ajuns la cea de-a cincea ediţie.
Dacă anul trecut scopul organizării ,,Zilei porţilor deschise” a avut ca obiectiv atât apropierea dintre angajaţi şi familiile acestora, cât şi dintre beneficiarii noştri - rezidenţi în cele 19 unităţi de protecţie aflate în subordinea instituţiei - şi familiile lor, anul acesta evenimentul a avut drept scop sensibilizarea populaţiei cu privire la problematica specifică a copilului, precum şi a persoanei cu handicap.
D.G.A.S.P.C. Prahova a fost gazda acestui eveniment şi a permis accesul persoanelor interesate în sediul instituţiei, precum şi în unităţile de asistenţă socială aflate în structura sa. De asemenea, D.G.A.S.P.C. Prahova a organizat, în cadrul evenimentului respectiv, spectacolul ,,Inimi pentru inimi”, susţinut de copiii şi adulţii din unităţile rezidenţiale din subordine.
Spectacolul, desfăşurat în sala ,,Europa” a Consiliului Judeţean Prahova, a cuprins momente de dans, teatru, poezie, pantomimă, demonstraţii de karate, precum şi o paradă a modei în stil ecologist. La eveniment au fost prezenţi reprezentanţi ai Consiliului Judeţean Prahova, ai instituţiilor şi ONG-urilor partenere, precum şi salariaţi ai D.G.A.S.P.C. Prahova.
Tot în cadrul ,,Zilei porţilor deschise”, a fost organizată şi o expoziţie, în foaierul sălii ,,Europa”, cu obiecte realizate de copiii şi adulţii din unităţile rezidenţiale ale instituţiei (picturi, obiecte din lut, măşti, chilimuri, obiecte confecţionate din lemn, seminţe, sfori sau materiale reciclabile etc.).