INFORMARE
Prin Legea nr. 96/2023 pentru modificarea și completarea Legii nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, publicată în Monitorul Oficial all României nr. 322/18.04.2023, au fost modificate atribuțiile Comisiei Superioare de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap (CSEPAH).
Astfel, în temeiul atribuțiilor prin art. 90, alin. (1) lit. a), din Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările și completările ulterioare, începând cu data de 18.05.2023, Comisia Superioară de Evaluare din cadrul Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități, va soluționa, prin admitere sau respingere, contestațiile formulate în condițiile prevăzute la art. 87, alin. (5), la certificatele de încadrare în grad și tip de handicap eliberate de comisiile de evaluare, și transmite soluția comisiilor de evaluare județene sau ale sectoarelor municipiului București, pentru punerea ei în aplicare.
Astfel, contestațiile (model contestatie) privind certificatele de încadrare în grade de handicap emise începând cu data de 18.05.2023 se pot depune la Secretariatul Comisiei de evaluare a Persoanelor cu handicap din cadrul D.G.A.S.P.C. Prahova, fizic, la sediul din Ploiești, Sos. Vestului nr. 14-16 sau online la email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea..
Contestațiile la certificatele de încadrare în grad de handicap emise până la data de 18 mai 2023 se soluționează prin instanțele de judecată, potrivit procedurii anterioare intervenției prevederilor Legii nr. 96/2023 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap.